Politică

Guvernul a stabilit, în principiu, acordarea unui ajutor umanitar de urgență pentru Nepal

Publicat cu

pe

Guvernul a stabilit în principiu, în ședința de miercuri, acordarea unui ajutor umanitar de urgență, în valoare de 50.000 de dolari, pentru sinistrații din Nepal, țară confruntată cu cel mai puternic cutremur din ultimii 80 de ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, potrivit Agerpres.

Cel puțin cinci mii de persoane și-au pierdut viața în seismul produs sâmbătă în Nepal, potrivit unui nou bilanț comunicat marți de Ministerul nepalez de Interne, după cum au relatat AFP și Reuters.

Catastrofa a făcut de asemenea peste 10.000 de răniți, a precizat responsabilul cu gestionarea catastrofelor din cadrul ministerului, Rameshwor Dangal.

Cutremurul devastator de 7,8 grade, produs sâmbătă în Nepal, a avut, până în prezent, aproximativ o sută de replici cu magnitudine cuprinsă între 4 și 6 grade, a transmis marți EFE, citând o informație difuzată de Centrul Național de Seismologie din Nepal.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version