Politică

Gorghiu: Întotdeauna un PSD-ist este cât zece cetățeni din România

Publicat cu

pe

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a susținut miercuri, după ce plenul Camerei Deputaților a respins cererile privind reținerea și arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță, că întotdeauna există un motiv la PSD pentru a susține un parlamentar în privința solicitărilor Justiției, potrivit Agerpres.

„Noi ne-am făcut datoria, este un comportament corect cel pe care l-am avut. Îmi pare rău că întotdeauna există un motiv la PSD să susțină un om care este mai presus de orice alt cetățean din România în privința drepturilor, întotdeauna un PSD-ist este cât zece cetățeni din România, dar asta este politica lor. Eu sper că, la un moment dat, lucrul acesta va fi în mod real sancționat de electoratul din România și că la alegerile viitoare unul din criteriile în baza cărora se va face selecția parlamentarilor va fi și atitudinea lor față de solicitările justiției”, a declarat Gorghiu, la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că presa nu a fost lăsată să filmeze în plen cum votează deputații, dar și că au fost amenințați colegi ai săi că vor fi dați afară din sală dacă înregistrează.

„Ce regret, în afară de dublu discurs, este faptul că lipsa de transparență este ridicată la rang de mare artă în Parlament și vă spun asta dumneavoastră care ați fost luați om cu om și vi s-a explicat că nu aveți voie să faceți filmări în plenul Camerei să vedeți cum votează deputații, vi s-a spus că este incorect să monitorizați activitatea parlamentară”, a spus Gorghiu.

Ea a menționat că, din 121 de voturi pentru reținerea deputatului Sebastian Ghiță, 105 au fost asigurate de PNL.

„Sunt obligată să vă dau niște cifre, ca să vedeți încă o dată dublul standard în discursul politic al oamenilor politici, noi ieri am spus că vom avea o prezență și că trebuie să avem o prezență extrem de bună pentru a putea vota inclusiv această ridicare de imunitate în cazul deputatului PSD. Prezența noastră a fost de 105 deputați din 115, câțiva au fost plecați în deplasări și câțiva cu concedii medicale depuse la Parlament. Au fost pentru 121 de voturi (pentru ridicarea imunității — n.r.). Din 121 de voturi 105 au fost asigurate de parlamentarii PNL”, a precizat Gorghiu.

Plenul Camerei a respins, miercuri, cererile DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării deputatului PSD Sebastian Ghiță.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version