Politică

Gorghiu: Dialogul putere-opoziție, un început de drum pe care ni-l dorim continuat

Publicat cu

pe

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi că discuțiile cu liderii coaliției de guvernare reprezintă un început de drum care trebuie continuat, iar premisele pentru comunicare și dialog pe temele esențiale sunt bune.

Întrebată ce rost mai are o moțiune de cenzură dacă puterea și opoziția se înțeleg bine, Gorghiu a răspuns: „E un început, un prim pas. Nu vreau nici să vă arăt acum că debordăm de entuziasm, nici nu vreau să privesc cu pesimism această înțelegere. Suntem cât se poate de realiști și cât se poate de pragmatici. E un început de drum pe care ni-l dorim continuat. Nu știu și nu pot să vă spun acum ce se va întâmpla în viitor, dar premisele sunt bune pentru o comunicare și un dialog pe care le găsesc esențiale pe teme mari„.

Liderii partidelor parlamentare s-au reunit, joi, la Parlament, pentru a discuta pe tema noului Cod fiscal.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version