Politică

Fermierii pot depune primele cereri de finanțare pentru PNDR 2014 – 2020

Publicat cu

pe

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi premierul Victor Ponta au anunțat astăzi deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Această sesiune marchează prima cerere de proiecte cu finanțare din PNDR 2020.

Potrivit Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală (APDRP), sesiunea de cereri de proiecte pentru finanțarea investițiilor de modernizare a exploataţiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală este deschisă în perioada 20 mai – 18 iulie 2014.

Fondurile disponibile pentru Măsura 121 “Modernizarea Exploatațiilor Agricole” sunt de 150 de milioane de euro și sunt repartizate astfel: 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie, 15 milioane euro sunt alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic, iar pentru exploatațiile agricole sunt disponibile 100 milioane euro.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect accesat prin Măsura 121 este de 125.000 euro pentru dezvoltarea fermelor de familie. Pentru îndeplinirea standardelor, valoarea maxima eligibilă este de 2 milioane de euro. Pentru fermierii care doresc să investească în sectorul zootehnic, valoarea maxima eligibilă este 2 milioane de euro pentru construcţii-montaj și 1 milion de euro pentru achiziţii de utilaje și echipamente. În sectorul vegetal, valoarea maxima eligibilă este de 1 milion de euro pentru construcţii-montaj și 700.000 de euro pentru achiziţii de utilaje.

Depunerea proiectelor pentru Măsura 121 se va face, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, la sediile județene ale APDRP, în intervalul orar 09:00 – 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line, pe www.apdrp.ro. Procedura de selecţie va fi afişată pe site-urile www.apdrp.ro, www.madr.ro sediu județean al APDRP. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferență măsurii 121 este 18 iulie 2014, ora 12.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version