Internațional

Evoluția coronavirus la nivel mondial

Publicat cu

pe

Numărul persoanelor afectate de Covid-19 depășește 126.226 pe plan mondial, potrivit agenției de presă Reuters care a centralizat datele guvernamentale oficiale. Pe fondul răspândirii virusului, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus.

Peste 4.600 de oameni au murit din pricina unui virus numit COVID-19 și mai mult de 126,226 au fost infectate la nivel global, în urma unei epidemii care a început în Wuhan, China, în luna decembrie a anului 2019. Focarul care a apărut în Republica Populară Chineză s-a răspândit pe Glob, datele oficiale menționând că la ora actuală 123 țări sunt infectate și 33 dintre acestea au raportat decese. Situația actuală l-a determinat pe directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus să declare oficial pandemie de coronavirus la dată de 11 martie a.c.

China și Coreea de Sud înregistrează o scădere a numărului de persoane infectate. 

Republica Populară Chineză a intrat pe o pantă descendentă în privința noilor cazuri de COVID-19, ceea ce înseamnă că guvernul chinez a reușit să combată eficient pandemia. Transformarea în masă a stadioanelor și a altor unități în centre de carantină iar construirea de spitale temporare pentru găzduirea persoanelor ce prezintă simptome mai puțin severe au dus la scăderea numărului de noi cazuri de contaminare. Astfel, vineri, 13 martie, China înregistra  numai 8 situații noi de infectare, în scădere față de 48 de cazuri semnalate la începutul săptămânii. O altă veste bună a fost reprezentată de cazul unui cetățean chinez in vârstă de 100 ani care a fost declarat vindecat după ce a fost tratat de medici militari. Acesta suferea și de insuficiență cardiacă, Alzheimer și hipertensiune arterială.

Însă nu doar China a reușit să se redreseze. Coreea de Sud a încetinit de asemenea creșterea noilor cazuri deocamdată, prin testarea intensivă și monitorizarea infecțiilor.

În perioada imediat următoare, medici de pe teritoriul asiatic se vor alătura medicilor italieni pentru tratarea cazurilor de coronavirus din Italia.

Italia rămâne a două cea mai afectată țară din lume după China. Spania, Franța și Germania raporteaza tot mai multe cazuri.

Cu peste 15.000 de cazuri de infectare, Republica Italiană a recurs la măsuri drastice pentru a opri răspândirea virusului. După ce evenimentele publice au fost anulate, activitățile comerciale au fost sistate miercuri, 11 martie.

“Toate magazinele vor fi închise, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor” a declarat premierul Italiei, Giuseppe Conte, într-o transmisiune live pe platforma Twitter. Acest lucru a fost privit cu înțelegere de către locuitorii republicii. Alex Chiomento, cetățean italian stabilit în Valstagna, nordul Italiei consideră că măsura ar putea încetini răspândirea virusului. Într-o conferință pe Skype acesta descrie și felul în care arată Italia în vremurile pandemiei: “Aici totul este închis, cu excepția unor mici magazine de unde ne putem cumpăra alimente și a unor farmacii. Foarte mulți oameni lucrează de acasă, însă cei care sunt nevoiți să meargă la serviciu trebuie să dovedească poliției acest lucru. Au fost anulate toate evenimentele mari, au fost închise muzee și școli. Vezi foarte puțini oameni pe stradă.”

La ora actuală, Italia numără peste 1.000 decese provocate de virus. Totalul persoanelor care s-au vindecat depășește 1,050.

Spania, Franța și Germania au raportat 3.000 de cazuri de infectare cu COVID-19. În urma acestora, guvernul Spaniei a decis închiderea unităților de învățământ și a sfătuit companiile să permită angajaților să lucreze de acasă. Unitățile de învățământ au fost închise și în Franța și în Germania.

Țări precum Austria și Serbia au decis închiderea granițelor pentru persoanele din țările puternic afectate de virus.

România a fost și ea atinsă de COVID-19. Înregistrând peste 60 cazuri de infectare, țara noastră a decis închiderea tuturor unităților de învățământ și întocmirea dosarelor penale pentru persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu.

Iran a devenit a treia țară puternic afectată de COVID-19.

Republica Islamică Iran numără peste 10,000 cazuri de infectare. Situația prezența a determinat autoritățile să elibereze temporar aproximativ 70.000 de prizonieri pentru a limita răspândirea bolii. Pe lângă această măsură, ministrul culturii a emis un ordin de închidere a tuturor muzeelor și centrelor turistice din țară în timpul Nowuz, sărbătoarea noului an iranian.

La ora actuală, numărul persoanelor decedate din pricina virusului depășește 450, în timp ce numărul cazurilor de vindecare este peste 4.000.

Africa reușește să mențină situația sub control, rămânând continentul cu cele mai puține cazuri de infectare.

La câteva luni după izbucnirea coronavirusului, Africa nu  înregistrase niciun caz de infecție. Primul caz confirmat al continentului a fost consemnat abia pe 14 februarie 2020, în Egipt. Joi, 12 martie, au fost înregistrate 17 cazuri de COVID-12 în Africa de Sud.

Australia raportează noi cazuri de contaminare.

În ultimele zile, au fost înregistrate 162 de cazuri de infectare cu coronavirus, cele mai multe fiind depistate în New South Wales și Queensland. Ca măsuri, Australia a renunțat la evenimentele publice precum Australian Grand Prix.

America de Nord înregistrează mai multe cazuri de contaminare cu coronavirus decât America de Sud.

Statele Unite ale Americii au înregistrat peste 1,716 cazuri de contagiune cu COVID-19. În urma acestui fapt, președintele Donald Trump s-a adresat națiunii miercuri, 11 martie pentru a anunța închiderea granițelor pentru cea mai mare parte a Europei.

“Acesta este cel mai agresiv și cuprinzător efort de a înfrunta un virus străin în istoria modernă”, a declarat Trump. Președintele american și-a exprimat și convingerea că măsură luată va duce la reducerea cazurilor de COVID-19. “Sunt încrezător că, prin continuarea adoptării acestor măsuri dure, vom reduce în mod semnificativ amenințarea la adresa cetățenilor noștri și vom învinge în cele din urmă și rapid acest virus.”

În schimb, pentru continentul America de Sud, numărul de cazuri confirmate  ajunge până la 183. Țările din America Latină au intensificat măsurile pentru a încetini înaintarea coronavirusului, anunțând o mulțime de restricții asupra călătorilor din zonele cele mai afectate și oprind evenimente sportive majore.

Christian Foster, cetățean brazilian consideră că atât autoritățile cât și locuitorii tratează problema coronaviruslui cu precauție.

“Din păcate, Brazilia a avut multe epidemii anual așa că am ajuns să ne obișnuim și să  prevenim aceste probleme încă din copilărie. Sistemul de sănătate este centrat pe acest lucru, aici existând în permanență campanii de sănătate. Cu toate acestea, recunoaștem posibila amenințare și încercăm să fim cât mai prudenți.”

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version