Politică

Eurostat: Economia României a crescut cu 1,5% în ritm anual, în T2

Publicat cu

pe

Oficiul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a revizuit în creștere la 1,5% avansul Produsului Intern Brut al României în trimestrul doi al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, astfel că economia românească a înregistrat o evoluție peste media UE deși în T2 PIB a scăzut cu 1% comparativ cu primul trimestru, informează Agerpres.

Potrivit unor estimări revizuite publicate vineri de (Eurostat), din datele disponibile până în prezent, România a avut o creștere a PIB de 1,5% în cel de-al doilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, Eurostat revizuind în sus datele față de estimarea preliminară care vorbea de un avans de 1,4%, peste creșterea de 1,2% înregistrată de Uniunea Europeană și dublu față de avansul de 0,7% înregistrat de zona euro.

INS a confirmat miercuri datele referitoare la evoluția Produsului Intern Brut al în trimestrul II din 2014, potrivit cărora acesta a fost, în termeni reali, mai mic cu 1% comparativ cu trimestrul unu 2014 (date ajustate sezonier), iar față de același trimestru din anul 2013, PIB a înregistrat o creștere cu 1,2% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier.

Fondul Monetar Internațional estima în luna aprilie că, în acest an, România va înregistra o creștere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version