Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există posibilitatea ca locuințele cu risc seismic să fie reabilitate fără evacuarea celor care locuiesc...
Premierul Dacian Cioloș i-a explicat, vineri, în stradă, unui protestatar, la Cluj Napoca, decizia României de a primi refugiați, potrivit Agerpres. Bărbatul s-a postat în fața...
Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a avut o primă întâlnire cu directorii generali ai celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională (ADR)...
Un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor, asumat de întregul Guvern, va fi dat publicității peste cel mult o săptămână, a anunțat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu,...
Premierul Dacian Cioloș a stabilit ministerele care vor fi coordonate de vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc, potrivit Agerpres. Potrivit deciziei prim-ministrului, publicată marți în Monitorul...
Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, vineri, că Executivul are în vedere modificarea legislației referitoare la reabilitarea clădirilor cu risc seismic pe elementele...
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat vineri că la diverse capitole bugetare există alocări pentru infrastructura religioasă, acestea regăsindu-se inclusiv în bugetul MDRAP pe 2016, prin Compania...
Vicepremierul Vasile Dîncu s-a pronunțat marți, la o dezbatere privind managementul resurselor umane în administrația publică, pentru eficiență și calitate sporită a serviciilor în acest domeniu,...
Guvernul nu a blocat niciuna dintre inițiativele privind veniturile publice, inclusiv cele legate de creșterea salariilor în anumite domenii, a declarat marți vicepremierul Vasile Dîncu, la...
Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, luni, că România trebuie să-și protejeze civilizația rurală, întrucât este ultima din Europa, iar pentru...