Treizeci de deputaţi, trei miniştri şi jurnalişti au fost blocaţi timp ce cinci ore marţi seară în clădirea Parlamentului bulgar de către manifestanţii care protestează de...
Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, susţinând ca...
Birourile permanente reunite au decis marţi convocarea unei şedinţe de plen reunit al Parlamentului pentru miercuri, începând cu ora 12.00, pentru votul la Statutul parlamentarilor, în...
Albania îşi reînnoieşte duminică parlamentul, într-un scrutin monitorizat îndeaproape de Uniunea Europeană în această ţară ce aspiră să se apropie de blocul Celor 27 şi unde...
Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian...
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va discuta marţi, începând cu ora 11.00, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral...
Vicepremierul Liviu Dragnea consideră că este dreptul preşedintelui să ceară organizarea unui referendum, spunând că nu vede de ce Parlamentul s-ar opune, transmite corespondentul Mediafax. „Este...
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat joi un amendament potrivit căruia Parlamentul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulament...
Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, miercuri dimineaţă, la Senat, iar potrivit unor surse politice întâlnirea are loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care...
Dezbaterile privind modificarea Constituţiei sunt neserioase, pentru că se aruncă pe piaţă teme cu parfum mai degrabă politic decât juridic, susţine consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu. „Ceea ce se...