Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al...
Primăriile, Guvernul și Consiliile Județene sunt instituțiile politice în care românii au cea mai mare încredere, potrivit unui sondaj INSCOP Research transmis luni agenției Agerpres. Astfel,...
Premierul Victor Ponta a anunţat că marţi a avut loc o şedinţă de guvern la care au participat doar acei miniştri în ale căror atribuţii intră...
Peste jumătate dintre români (51%) vor ca procesul de revizuire a Constituţiei să aibă în vedere modificarea atribuţiilor şi raporturilor dintre preşedinte, Guvern şi Parlament, potrivit...
Ordonanţa privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat, anunţată oficial ca fiind aprobată la jumătatea lunii aprilie, a primit avizul Executivului abia în şedinţa de...
Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, marţi, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că...
Un număr de 45 de muncitori metalurgişti concediaţi de patronatul rus al Combinatului Mechel din Câmpia-Turzii pichetează, joi, alături de peste 200 de siderurgişti disponibilizaţi la...
Mai mulţi miniştri liberali nu sunt prezenţi la şedinţa de miercuri a Guvernului, unii dintre ei părăsind Palatul Victoria pentru a merge către sediul USL unde...
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri ajutoarele de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru perioada 2012-2013 şi suma totală alocată în acest scop,...
Aproximativ 600 de persoane, membri ai unei organizaţii de revoluţionari, protestează luni la sediul Guvernului, în dreptul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Protestul revoluţionarilor de...