Procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţişti sunt la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, de unde ridică înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat, nefiind...
Premierul Victor Ponta a felicitat, joi, Ministerul Educaţiei pentru modul în care au fost organizate examenele din această perioadă, adăugând că a încetat sistemul din 2010-2011...
“Dacă au fost comise fraude, este foarte bine ca autorii să fie pedepsiți, deoarece pentru astfel de fapte nu există scuze” declară tranșant Victor Ponta în...
Subiectele la proba obligatorie a Bacalaureatului au fost transmise, în cele 583 de centre de examen din ţară, în condiţii de maximă siguranţă, a precizat miercuri...
Niciun Bacalaureat fără scandal – cam așa se pot caracteriza examenele din ultimii ani susținute de absolvenții de liceu. Fie că vorbim de subiecte cumpărate de...
Directoarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” a fost reţinută pentru 24 de ore în dosarul privind suspiciuni de fraudare a Bacalaureatului la această instituţie de învăţământ, potrivit unor...
Ministerul Educaţiei Naţionale precizează luni că proba de Limba şi literatura română nu se va relua, deoarece nu există niciun motiv pentru ca acest lucru să...
Miniştrii de Interne german, austriac, britanic şi olandez au cerut Uniunii Europene înăsprirea luptei împotriva fraudei cu ajutoare sociale pentru imigranţi în cadrul UE, într-o scrisoare...
Poliţiştii bucureşteni fac vineri percheziţii la RADET şi la alte imobile din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate că au prejudiciat regia...
DNA face percheziţii la biroul judecătorului Adrian Neacşu, acuzat de fraudă. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, pe 6 martie, să-l suspende...