Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, miercuri dimineaţă, că membrii Comisiei vor analiza modul în care s-a intervenit pentru salvarea victimelor accidentului...
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în unanimitate, proiectul de lege prin care sunt majorate pensiile militare care au fost reduse în luna decembrie 2010, măsura fiind...
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a pus sechestru pe averea fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu. Acesta este acuzat că şi-a cumpărat ilegal o locuinţă...
Corneliu Dobriţoiu este aşteptat să dea declaraţii în faţa procurorilor în scandalul case pentru generali. Acesta este urmărit penal pentru fals în declaraţii. Şi asta pentru...
Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului prin care s-a început urmărirea penală în cazul său, în dosarul privind atribuirea de...