Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost ridicat, joi după-amiază, de procurorii DNA, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa, dar şi la sediul primăriei şi la...
Sesizarea depusă de liderul PMP Eugen Tomac, în care reclamă modul în care a reacţionat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma votului Parlamentului în cazul...
Procurorii şi poliţiştii fac, marţi, percheziţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, joi seară, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, pe care o ocupa din anul 2003, precizând...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, pentru luare de mită şi abuz...
Comisia juridică a început, miercuri, dezbaterile în cazul cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, la finalul şedinţei fiind aşteptat un...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme...
Senatorul PSD Dan Șova susține că acuzațiile pentru care procurorii DNA au solicitat încuviin’area arestării sale preventive sunt “neîntemeiate”. Dan Șova a fost invitat marți la...
Comisia juridică a Senatului se va pronunţa miercuri, la ora 13:00, prin vot, asupra cererii de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, a anunţat marţi...
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, reținut pentru abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, va fi prezentat vineri la Înalta Curte de Casație...