Politică

Dragnea: „Prea sunt coordonate unele acţiuni de la BNR, unele declaraţii ale preşedintelui”

Publicat cu

pe

După ce economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a afirmat în urmă cu o săptămână că România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE, Liviu Dragnea a declarat că BNR şi politicienii din opoziţie sunt coordonate.

„Încerc să înţeleg, prea seamănă, prea sunt coordonate unele acţiuni de la BNR, unele declaraţii ale preşedintelui, ale liderilor din opoziţie, ştiri false. Poate cineva e nervos că România chiar începe să-şi folosească potenţialul propriu în propriul interes. Îi dă la picioare şi României, şi nouă, şi mie în primul rând, normal, preşedintele partidului”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Dragnea a explicat şi cauza creşterilor de preţuri, susţinând că preţurile la energie au crescut ca urmare a liberalizării cerute de FMI şi de UE şi a unor „politic de cartel” practicate de unii operatori economici, iar preţurile la alimente au crescut pentru că importăm în principal din statele UE, unde s-au inregistrat majorări ale preţurilor. Președintele PSD a acuzat şi „companiile cu capital străin” care, când au văzut că au crescut salariile şi pensiile, au mărit preţurile.

Liviu Dragnea a mai declarat că BNR ar trebui împreună cu guvernul să lucreze pentru diminuarea inflaţiei şi pentru a găsi cele mai bune soluţii de politică monetară.

Foto: Mediafax

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version