Politică

Dosarul de trimitere în judecată a lui Scutaru şi Motreanu, retrimis procurorilor DNA

Publicat cu

pe

Dosarul de trimitere în judecată a fostului consilier prezidenţial George Scutaru şi a fostului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Dan Motreanu va fi retrimis procurorilor DNA pentru refacerea rechizitoriului, au decis, miercuri, judecătorii ICCJ, care au constatat neregularităţi.

Prin aceeaşi soluţie dată miercuri a fost revocată şi măsura controlului judiciar luată faţă de Scutaru, însă sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată.

„Restituie cauza privindu-i pe inculpaţii Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan-Ştefan şi Schaer Ana-Maria, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 114/P/2015 din data de 28 septembrie 2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de câte 90 lei se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. II. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Scutaru George Adrian. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, citată de Mediafax.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version