Politică

Discuții tensionate la audierea în Comisia de apărare a Camerei Deputaților. „Informații clasificate”

Publicat cu

pe

În Comisia de apărare din Camera Deputaților au loc discuții tensionate, marți, în timp ce ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, este audiat după violențele de la protestul Diasporei din 10 august. În sala de ședință sunt prezenți parlamentari au opoziției, dar și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, maiorul Laurențiu Cazan, dar și Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat marţi la audieri în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor.

Carmen Dan a declarat în cadrul audierii că până în prezent au fost identificate şase situaţii cu 10 jandarmi pasibili să fi comis fapte penale, iar Parchetul Militar va fi sesizat cu privire la aceste cazuri, în urma anchetei interne pe care Jandarmeria o desfăşoară cu privire la evenimentele din 10 august.

„Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. (…) Structurile de specialitate au identificat şase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalaţi ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar. În măsura în care vom identifica noi situaţii, acesta este demersul legal pe care intenţionăm să îl ducem mai departe”, a afirmat ministrul de Interne, la audierile din Comisia pentru apărare de la Camera Deputaţilor.

Un deputat din Opoziție a întrebat-o pe Carmen Dan dacă își asumă politic violențele din Piața Victoriei, din 10 august. Ministrul de Interne a evitat însă să dea un răspuns clar la această întrebare.

„Nu cumva vă antepronunțați, nu cumva nu puteți să folosiți un termen clar fără să parcurgeți acest raport, nu cumva ați ieșit din sfera obiectivismului? După ce veți citi acest document sunteți mai îndreptățit să vă pronunțați. Până atunci sunt alte instituții care trebuie să se pronunțe, de exemplu Parchetul”, a răspuns ministrul de Interne.  

Multe întrebări au rămas fără răspuns, întrucât există „informații clasificate”, iar spre finalul ședinței, presa a fost scoasă afară din sală.

Audierea a fost făcută la solicitarea opoziţiei, care a cerut de săptămâna trecută audierea tuturor celor responsabili de intervenţia Jandarmeriei la protestul Diasporei din Piața Victoriei, din data de 10 august.

Totodată, PNL a inițiat și o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, iar alături de PMP și USR, cere comisie de anchetă pentru protestele din 10 august.

 

Sursă foto: captură ecran Digi24

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version