Politică

Dezvoltarea cooperării economice dintre România și China, discutată la CCIR

Publicat cu

pe

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a discutat joi cu Ambasadorul Chinei, Xu Feihong, despre sporirea schimburilor comerciale și dezvoltarea relaţiei economice dintre cele două state, potrivit unui comunicat al CCIR.

Sistemul Cameral din România sprijină şi reprezintă interesele mediului de afaceri autohton, atât în relaţia cu autorităţile române, cât şi cu cele străine. Referitor la cooperarea dintre cele două ţări, vreau să subliniez importanţa Portului Constanţa, ca punct nodal de transport şi schimburi comerciale”, a spus Daraban.

Președintele CCIR a subliniat importanța complexului expoziţional Romexpo ca hub al expoziţiilor chineze pentru Europa Centrală şi de Est, dar și necesitatea dezvoltării rețelelor de transport, precum coridorul Dunăre – Marea Neagră.

Subiectele de interes comun pentru România şi China sunt reţelele de transport dunărean, dezvoltarea infrastructurii de transport pe aceste reţele şi investiţiile în proiecte energetice pe teritoriul ţării noastre”, a adăugat Preşedintele CCIR.

La rândul său, ambasadorul Chinei a apreciat în mod deosebit eforturile depuse de CCIR pentru sporirea schimburilor comerciale şi pentru organizarea Forumului 16+1 în cadrul târgului internaţional Indagra.

Având în vedere acordul semnat de Ministerul Agriculturii pentru începerea exporturilor de carne de porc în China, comerțul cu carne reprezintă o nouă oportunitate de colaborare pentru cele două state, a adăugat Xu Feihong.

Acest eveniment deschide oportunităţi deosebite în cadrul unei pieţe cu cifre uriaşe de consum pentru producătorii de carne şi lapte din România”, a declarat ambasadorul Chinei.

Cu privire la investițiile chineze în România, el a subliniat interesul Chinei faţă de proiectele de energie nucleară, şi anume reactoarele 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version