Politică

Darius Vâlcov, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

Publicat cu

pe

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost audiat luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Darius Vâlcov a ajuns la ora 09.00 la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute.

La plecarea de la DNA, Darius Vâlcov a spus că a dat o scurtă declaraţie în faţa procurorilor și că aşteaptă să fie programat la Senat, în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării sale preventive.

DNA a cerut, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina.

El este suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version