Politică

Cu gândul să o taie cât mai repede la Bucureşti, Ţuţuianu continua să ignore problema câinilor maidanezi din Dâmboviţa. O tragedie s-ar putea întâmpla în orice moment

Publicat cu

pe

Zeci de mii de câini, unii purtători de diverse boli, continuă să sălăşuiască pe câmpurile de lângă localităţile dâmboviţene, dar şi pe străzile unor oraşe ca Fieni, Moreni şi Pucioasa, unde umblă în haite de 20-30.

Oamenii sunt îngroziţi când văd cum haitele înconjoară copiii, femeile sau bătrânii şi sunt din ce în ce mai agresivi cu aceştia.

La lăsarea serii, din cauza maidanezilor, în localităţi precum Cojasca, Dragomireşti sau Valea Lungă, copiii nu mai îndrăznesc să meagă prin anumite zone care până în acest an nu reprezentau niciun pericol.

În urmă cu o lună, un copil de 13 ani a fost sfâşiat de un câine maidanez la Boteni. Potrivit RTV, se pregătea să intre în curte când a fost atacat de un câine fără stăpân. Animalul l-a muşcat de mai multe ori până l-a lăsat la pământ.

Copilul a fost dus la spital cu răni pe tot corpul. Localnicii au acuzat autorităţile locale că nu strâng câinii comunitari de pe străzi, mai ales că în ultima perioadă numărul lor era tot mai mare.

Surse din administraţia locală din Dâmboviţa au declarat pentru eoficial.ro că numărul maidanezilor a crescut foarte mult în ultimii ani, fără ca autorităţile judeţene să ia vreo măsură.

[[{„type”:”media”,”view_mode”:”media_large”,”fid”:”38″,”attributes”:{„class”:”media-image aligncenter wp-image-225016 size-large”,”typeof”:”foaf:Image”,”style”:””,”width”:”580″,”height”:”435″,”alt”:”maidanezi-db-2″}}]]

Potrivit aceloraşi surse, în Dâmboviţa ar umbla slobozi pe străzi, câmpuri sau prin păduri până la 30.000 de câini maidanezi. Aceştia au făcut ravagii în unele gospodării, atacând în haită păsările oamenilor, dar efectele negative s-au observant şi la nivelul populaţiei de iepure de camp.

În unele zone ale judeţului, populaţia de iepure aproape că a dispărut complet din cauza sutelor de câini din jurul localităţilor.

Presa locală din Dâmboviţa a observat că preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, a ignorat complet problema câinilor maidanezi, desi pericolul pentru siguranţa şi sănătatea publică este unul foarte mare.

Potrivit unor surse din presa locală, Adrian Ţuţuianu este tot mai puţin interestat de problemele cu care se confruntă dâmboviţenii de rând, de aceea ar fi şi decis să candideze pentru un post călduţ la Bucureşti.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version