Politică

CSM a fost sesizat de magistratul Cristi Danileț în legătură cu afirmațiile lui Liviu Dragnea

Publicat cu

pe

Consiliul Superior al Magistraturii a fost sesizat de către judecătorul Cristi Danileț, în legătură cu afirmațiile făcute de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, miercuri-seară, privind „influențarea unui judecător suprem”.

 

Judecătorul Cristi Danileț a anunțat, joi, pe pagina sa de Facebook, că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecţia Judiciară „cu privire la cele semnalate de Liviu Dragnea în legătură cu influenţarea unui judecător suprem”.

Din sesizarea lui Danileț reiese că sunt două aspecte ce trebuie lămurite de urgenţă.

”1. Primul aspect, grav: întâlnirea dintre Președintele Camerei Deputaților cu un ofițer activ al serviciilor de informații pentru a discuta de un caz privind maimulte persoane fizice aflat pe rolul instanței supreme. Când a avut loc? Unde? În ce temei legal? Cine a mai fost de față? Care sunt instituțiile unde se discuta acest caz? De ce participa un ofițer de informații la acea întâlnire? Ce scop avea acea întâlnire? Aici ar trebui să intervină CSM pentru a atrage atenția asupra instituțiilor statului în legătură cu implicarea voluntară a unor ofițeri în discuții și analize despre justiție.
2. Al doilea aspect, mult mai grav: declarația cum că unul dintre judecătorii cauzei ar fi fost influențat în soluția sa. În aceste condiții, Inspecția Judiciară trebuie să se sesizeze imediat: să îl audieze ca martor pe Liviu Dragnea pentru a indica numele ofițerului de informații, acesta din urmă să fie audiat ca martor pentru a indica numele celui care a făcut influența și asupra cui, iar judecătorul în cauză și restul membrilor din complet să fie audiați.”
, transmite magistratul, în sesizarea făcută către CSM.

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, că „Este un ofițer ()… care este militar (…) și care mi-a zis că a participat la niște discuții cu anumiți șefi din niște instituții care spuneau că a fost aranjat un judecător din complet, dar se lucrează în continuare.”, potrivit judecătorului Cristi Danileț.

 

Sursă foto: Facebook/CristiDanilet

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version