Politică

Corlățean, despre respingerea cererii de începere a urmăririi sale penale: Am susținut că acuzațiile DNA sunt nefundamentate

Publicat cu

pe

Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat, marți, după ce Comisia juridică a respins cererea justiției privind începerea urmăririi sale penale, că acuzațiile DNA sunt „total nefundamentate”.

„Am un singur comentariu. Am prezentat în fața comisiei toate argumentele și datele pentru care eu am susținut (…) faptul că suspiciunile rezonabile și acuzațiile DNA sunt total nefundamentate. Eu le-am respins cu argumente”, a spus Corlățean.

Comisia juridică a Senatului a respins cu cinci voturi „împotrivă”, trei „pentru” și un vot anulat, cererea DNA privind începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean.

Vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru a anunțat, luni, că solicitarea privind încuviințarea începerii urmăririi penale în cazul social-democratului Titus Corlățean ar putea să ajungă marțea viitoare în plen.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Titus Corlățean în dosarul “Vot Diaspora 2014”.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version