Politică

Constantin: Cele mai mari pierderi din cauza secetei sunt la porumb, floarea soarelui şi soia

Publicat cu

pe

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la şedinţa Comisiei pentru agricultură de la Camera Deputaţilor, că pierderile cele mai mari din cauza secetei au fost la culturile de porumb, floarea soarelui şi soia, precizând că şi cei din zootehnie au fost afectaţi.

Potrivit lui Constantin, o evaluare a pagubelor cauzate de secetă va fi cunoscută în luna septembrie.

Seceta a lovit în special cultura de primăvară, după doi ani în care agricultura a ajutat la creşterea economică a României. Cele mai mari pierderi le-am avut la porumb, floarea soarelui şi soia. Aceste precipitaţii care au venit nu mai ajută campania de primăvară, dar vor ajuta campania de toamnă. Nu ştiu care e valoarea despăgubirilor. O vom afla în luna septembrie. Sunt afectaţi şi cei din zootehnie. Vom face şi acolo o analiză în perioada următoare. Fiind furaje mai puţine, sunt mai scumpe în acest an şi sunt afectaţi. În luna septembrie vom definitiva situaţia la nivel naţional, apoi îi vom notifica pe cei de la Comisia Europeană. Cu siguranţă cei care au suferit pierderi vor primi despăgubiri„, a spus Constantin, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, el a precizat că după adoptarea Codului Fiscal va iniţia o ordonanţă de urgenţă prin care va fi schimbată legea cooperativelor, astfel încât să se creeze facilităţi pentru cooperativele agricole.

Imediat ce se adoptă Codul Fiscal, vom veni cu o ordonanţă de urgenţă prin care schimbăm legea cooperativelor din România ca să creăm facilităţi fiscale pentru cooperative. Persoanele fizice care astăzi plătesc impozit pe norma de venit, vor fi scutite dacă intră în cooperative şi în felul acesta toţi fermierii mici vor produce şi vom avea preţuri mai mici. Apoi, să aibă o scutire a impozitului pe profit de 20% pentru cinci ani de zile, microîntreprinderile să aibă aceleaşi facilităţi. Sunt şi alte lucruri pe care le voi prezenta în nota de după şedinţa de Guvern”, a adăugat Constantin.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version