Politică

Comisia de la Veneția răspunde sesizărilor din partea președintelui Klaus Iohannis

Publicat cu

pe

Comisia de la Veneţia a anunțat pe pagina sa de internet, înregistrarea dosarului cu privire la modificarea legilor Justiţiei din România și anume solicitarea din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cât și din partea, președintelui, Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a trimis pe 3 mai o scrisoare Comisiei de la Veneția prin care a cerut opinia acestora asupra proiectelor de modificare a legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii privind organizarea și funcționarea CSM şi a legii referitoare la organizarea judiciară din România.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curţii Constituţionale şi reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituţionalitate adoptate de jurisdicţia constituţională, încă mai conţine unele prevederi neconstituţionale” se arată în sesizare.

Dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România a fost înregistrat cu numărul 924/2018 – Romania – Draft Legislation on the Judiciary.

Șeful statului este de părere că, cele trei legi nu sunt în continuare conforme cu Constituția, însă nici cu standardele europene.

Pe 30 mai, Curtea Constituţională a României (CCR) discută sesizarea președintelui referitoare la modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Ministrul justiției, Tudorel Toader, a spus despre demersul președintelui Klaus Iohannis: „Faptul că preşedintele vrea să sesizeze CCR, Comisia de la Veneţia intră în limitele de competenţă constituţională ale preşedintelui. Modul în care îşi exprimă public această competenţă depinde de fiecare preşedinte (…). Am văzut şi eu preocuparea dânsului, să nu zic îngrijorarea, că este un termen care a fost folosit de-a lungul timpului ca nu cumva din mers să se rescrie Constituţia. Categoric afirmaţia nu are nici o acoperire”

Potrivit stiripesurse.ro, pe data de 10 mai, judecătorii Curții Constituționale vor judeca sesizarea Guvernului privitoare la un posibil conflict interinstituțional în cazul revocării procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Sesizarea Guvernului vine ca urmare a faptului că președintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce din funcție pe Laura Codruța Kovesi.

Foto: ccr.ro

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version