Politică

Cioloș: Introducerea măsurilor de relaxare fiscală de la 1 ianuarie ar fi o presiune mare pe buget

Publicat cu

pe

Premierul Dacian Cioloș a precizat vineri că introducerea unor măsuri de relaxare fiscală programate să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017 trebuie discutată și cu partidele, însă a precizat că asemenea măsuri ar putea duce la creșterea deficitului bugetar peste 3%, transmite Agerpres.

Întrebat dacă mai este necesară introducerea măsurilor de relaxare fiscală de la începutul anului viitor, în condițiile în care economia este în creștere, Cioloș a replicat: „Este de evaluat. Trebuie o discuție și cu partidele, pentru că nu e vorba de ce vrea Guvernul acesta, ci de ceea ce își asumă conducerea țării pentru perioada următoare. După părerea mea, depășirea deficitului de 3% ar fi semnal prost pe care l-ar da România și ar fi păcat, în condițiile în care în momentul de față România e percepută ca o țară stabilă și din punct de vedere politic, dar și economic, cu perspective bune economice. Ar fi păcat să dăm astfel de semnale doar din incapacitatea de a ține în frâu cheltuieli care, altfel, pot fi ținute în frâu dacă nu ne referim la un an electoral”.

Premierul a adăugat că noi măsuri de relaxare fiscală ar reprezenta „o presiune mult mai mare pe buget”, dar că e o decizie politică menținerea deficitului în limitele propuse.

„Legat de deficit, aceasta e o decizie politică, să menținem deficitul în limitele de 3% și cred eu că e un semnal bun pe care îl dăm în afară — interesul pentru a investi în România crește. Simt asta de câteva luni de zile, de aceea și fac vizite în afara țării, mai mult cu caracter economic, pentru a prezenta contextul din România, care nu e totdeauna foarte bine cunoscut”, a mai spus prim-ministrul.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version