Politică

CIA desecretizează raportul privind erorile agenţiei înainte de atacurile din 11 septembrie

Publicat cu

pe

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a desecretizat, vineri, raportul inspectorului general privind ancheta realizată în cazul erorilor instituţiei americane înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie, la zece ani de la încheierea ei, relatează CNN, potrivit Mediafax.

Documentul de aproape 500 de pagini prezintă o listă cu „probleme sistemice” pe care inspectorul general le-a identificat ca având o contribuţie la ratarea avertismentelor lui Osama ben Laden privind un complot de deturnare a unor avioane şi folosirea lor ca arme.

Raportul nu are dezvăluiri dramatice, dar oferă o analiză suplimentară pentru aceleaşi probleme identificate de alte anchete guvernamentale.

Ancheta urmează unei investigaţii comune a Congresului care a conchis că serviciile de informaţii ale Statelor Unite nu aveau o strategie cuprinzătoare pentru combaterea Al-Qaida.

Raportul conchide că niciun angajat al CIA nu a încălcat legile şi că erorile în strângerea de informaţii nu sunt rezultatul unei conduite necorespunzătoare. Problema, afirmă raportul, este că agenţii nu şi-au îndeplinit munca în mod satisfăcător.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version