Politică

Cezar Preda: Udrea se învârte pe lângă Mişcarea Populară, ca să-i dea satisfacţie preşedintelui Băsescu

Publicat cu

pe

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine, potrivit RFI, că dacă Elena Udrea are alt proiect politic în afara PDL, ar trebui să o spună, el remarcând faptul că deputata „se învârte pe lângă Mişcarea Populară, ca să-i dea satisfacţie preşedintelui Traian Băsescu” alături de alţii.

Cezar Preda precizează că „excluderea unui membru nu e un lucru foarte bun pentru un partid. În condiţiile în care acel membru este un om cu notorietate, un om cu anvergură, un om care are anumite rădăcini şi conexiuni mari în partid, excluderea nu înseamnă totul. Analiza se face pe alte chestiuni legate de ce urmează după excludere, ce se întâmplă şi atunci normal că preşedintele partidului stabileşte până la urmă foarte serios linia aceasta roşie„.

Vicepreşedintele PDL spune că „dacă doamna Udrea a depăşit linia roşie, dacă domnia sa are alt proiect politic, trebuie s-o spună„.

Ce am observat eu la doamna Udrea este următorul lucru: îşi ia avânt, în momentul în care domnul Blaga reacţionează se retrage, iar îşi ia avânt pe urmă. Deci are o chestiune aşa, de a muşca şi nu de a întreprinde şi de a duce la capăt o acţiune, să-şi ducă vreun proiect politic şi apoi reintră în cochilie şi spune «Numai eu fac opoziţie USL-ului, restul, nimeni în ţara asta»”. I-am şi spus doamnei Udrea că nu face bine, i-o mai spun, dar nu ştiu cât efect are pentru domnia sa, dacă dânsa are alături de alţii alt proiect„, afirmă Preda.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version