Politică

CCIR susţine poziţia guvernatorului BNR de evitare a unor impozite suplimentare după reducerea CAS

Publicat cu

pe

Camera de Comerţ şi Industrie a Romaniei (CCIR) susţine punctul de vedere al guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isarescu, potrivit căruia reducerea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale nu trebuie însoţită de impozite suplimentare.

CCIR consideră că această scădere a taxării muncii este un stimulent consistent pentru cei care vor să facă investiţii în resurse umane şi au un număr mare de angajaţi şi, în acelaşi timp, funcţionează şi ca un revers al majorării fiscalităţii pentru marile firme, în prima parte a acestui an”, se arată într-un comunicat al CCIR.

Potrivit comunicatului citat, doar reducerea CAS nu va duce la crearea de noi locuri de muncă, ci ar trebui ca măsura să fie inclusă într-un pachet dedicat stimulării activităţii economice.

CCIR consideră că o măsură pozitivă pentru mediul de afaceri nu trebuie să fie umbrită de existenţa vreunui risc de impunere de noi taxe, acţiune pe care speră ca Guvernul să nu o întreprindă. CCIR se alătură ideii promovate de BNR, potrivit căreia este necesară o impozitare suplimentară a activelor imobiliare neutilizate (terenurile agricole nelucrate, casele nefolosite, imobilele blocate). CCIR consideră că această scădere a taxării muncii este un stimulent consistent pentru cei care vor să facă investiţii în resurse umane şi au un număr mare de angajaţi şi, în acelaşi timp, funcţionează şi ca un revers al majorării fiscalităţii pentru marile firme, în prima parte a acestui an„, subliniază comunicatul CCIR.

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2014.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version