Politică

CCIR, recepție în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti

Publicat cu

pe

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat joi, la Romexpo, o Recepţie în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, se arată într-un comunicat al CCIR.

Potrivit comunicatului menționat, evenimentul a marcat contribuţia deosebită a diplomaţilor străini la dezvoltarea economiei naţionale, prin sprijinul acordat relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi diverse state ale lumii.

Preşedintele CCIR, Mihai Daraban, a mulţumit Ambasadorilor şi reprezentanţilor Misiunilor Diplomatice pentru implicarea acestora în intensificarea cooperării economice internaţionale şi stimularea investiţiilor globale și a subliniat importanţa parteneriatului dintre Camera de Comerţ şi Ambasadele străine din Bucureşti, care contribuie la dezvoltarea afacerilor, se mai arată în comunicatul citat.

La rândul său, șefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, a menţionat rolul central al afacerilor în abordarea Comisiei Europene pentru a diminua efectele crizei economice, invitând CCIR să fie partener al CE în implementarea planului investiţional pan-european menit să revitalizeze economia Statelor Membre UE.

Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează anual Recepţia în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

Prin acest eveniment, CCIR onorează contribuţia reprezentanţelor diplomatice din anul 1864, când diplomaţii străini din Bucureşti au făcut demersuri pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru promulgarea primei legi a Camerelor de Comerţ din Principatele Unite, semnată la 30 septembrie 1864. Anul trecut, Camera de Comerţ şi Industrie a României a aniversat 150 de ani de la promulgarea legii domnitorului A. I. Cuza.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version