Politică

Cătălin Ivan: Ponta și Dragnea condamnă PSD la mulţi ani de Opoziţie de acum încolo

Publicat cu

pe

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat vineri, într-un interviu pentru RFI, că se va lupta „până la capăt” cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea, întrucât cei doi „condamnă PSD la mulţi ani de Opoziţie de acum încolo„.

Mă voi lupta cu ei şi mă lupt până la capăt, pentru că modul în care Victor Ponta şi Liviu Dragnea conduc partidul este un mod total greşit şi ne condamnă la mulţi ani de Opoziţie de acum încolo”, a spus Ivan.

El a precizat că s-a consultat cu politicieni de stânga din Marea Britanie Franța și Germania și va prezenta la viitorul Congres un proiect de modernizare a formaţiunii.

Eu sunt membru de partid, rămân membru de partid şi voi prezenta la viitorul Congres un nou proiect pentru PSD, de modernizare a partidului (…). Am discuţii cu laburiştii din Marea Britanie, cu cei de la SPD din Germania, cu socialiştii din Franţa, le-am prezentat proiectul meu, facem schimb de idei, încerc să preiau bune practici de acolo”, a completat Cătălin Ivan.

El a subliniat că o serie de social-democrați vor susține proiectul său.

Eu am 12 ani de politică în PSD şi am fost în toate funcţiile posibile, de la nivel local până la nivel european, deci am foarte mulţi colegi cu care am lucrat, din eşalonul doi, din eşalonul trei, chiar din liderii care conduc acum organizaţii judeţene sunt oameni care mi-au spus că susţin proiectul şi că sunt de acord că trebuie să se facă această schimbare. Nu pot să dau nume dintr-un singur considerent: pentru că aşa am convenit, având în vedere cât de abuziv este condus PSD-ul în acest moment, le fac un rău dacă le dau numele, pentru că după aceea, nu ştiu, riscă să fie suspendaţi, excluşi, scoşi din funcţii, li se poate întâmpla orice, doar pentru faptul că zic că sunt de acord cu proiectul meu. Va veni momentul când voi lansa acest proiect şi vor apărea şi vocile care susţin proiectul şi veţi vedea că vor fi surprize foarte mari”, a completat Ivan.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version