Politică

Carmen Dan, despre mitingul organizat la Ateneu: „Am luat toate măsurile care se impun”

Publicat cu

pe

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat că s-au luat toate măsurile care se impun pentru păstrarea ordinii publice în timpul mitingului anunțat joi de patru organizații civice la Ateneul Român, conform Agerpres.

„Referitor la protestul de astăzi, responsabil de măsurile de securitate pentru acest eveniment este SPP, iar structurile ministerului vor colabora cu această instituție conform planului de măsuri stabilit”, a declarat Carmen Dan într-o intervenție telefonică la România TV. Ministrul Afacerilor Interne a refuzat să comenteze decizia celor care vor organiza aceste proteste în timpul vizitei Colegiului Comisarilor CE.

Ministrul a amintit că instituția pe care o conduce prezidează componenta de Afaceri Interne a Consiliului, ceea ce reprezintă o responsabilitate foarte mare și o onoare în același timp. „Munca a început mult mai devreme, în urmă cu aproximativ un an și jumătate, când România […] a demarat pregătirile pentru preluarea președinției”, a menționat Carmen Dan.

La ceremonia de preluare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, organizată la Ateneul Român, vor fi prezenți președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version