Politică

Camera Deputaților respinge legile privind comunicaţiile electronice şi securitatea cibernetică

Publicat cu

pe

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, legile privind comunicaţiile electronice şi securitatea cibernetică, care fac parte din pachetul legilor „Big Brother”, declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

Legea privind comunicaţiile electronice a fost respinsă cu 286 voturi pentru şi 2 abţineri, iar legea securităţii cibernetice a fost respinsă cu 287 voturi „pentru” şi 4 abţineri.

Deputaţii au reexaminat legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 461 din 16.09.2014.

Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile legii nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date. Avocatul Poporului a sesizat în acest caz Curtea Constituţională.

Legea securităţii cibernetice a fost declarată, de asemenea, neconstituţională de către Curtea Constituţională, care a considerat neconstituţionale prevederi precum desemnarea SRI ca autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice, lipsa garanţiilor legale aferente (autorizarea de către o instanţă judecătorească) respectării obligaţiei deţinătorilor de infrastructuri cibernetice de a permite accesul reprezentanţilor autorităţilor competente la datele deţinute.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version