Politică

Bogdan Diaconu solicită Parlamentului să urgenteze discutarea demersului Coaliției pentru familie

Publicat cu

pe

Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită (PRU), a solicitat, sâmbătă, ca Parlamentul să urgenteze discutarea propunerii legislative cetățenești referitoare la redefinirea familiei.

„Solicităm Senatului și Camerei Deputaților să urgenteze discutarea în Parlament a demersului Coaliției pentru familie și BOR, astfel încât să reușim să convocăm referendumul pentru modificarea Constituției, așa cum Coaliția pentru familie a cerut, în data de 11 decembrie, odată cu alegerile parlamentare”, a declarat Diaconu, sâmbătă, la o conferință de presă, relatează agerpres.ro.

Coaliția pentru Familie a depus la Parlament o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de 3 milioane de cetățeni.

Formularea propusă pentru art. 48 alin. 1 din Constituție este: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la „căsătoria dintre soți”.

În iulie, CCR a constatat că propunerea îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version