Politică

Blaga: Primarii PDL înscriși în Fundația Mișcarea Populară ar trebui să demisioneze

Publicat cu

pe

Președintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, consideră că există o problemă de moralitate pentru primarii aleși pe listele PDL care s-au înscris în Fundația Mișcarea Populară (FMP) și le-a recomandat să își dea demisia din partid și să recâștige primăriile sub alte culori politice.

Dacă vă uitați pe site-ul Fundației Mișcarea Populară, dânșii spun că s-au săturat de tot soiul de partide, printre care și PDL. Problema morală nu e la BPN, nici la PDL, ci acolo. Domnia sa (n.r. Emil Boc) e bine să se hotărască dacă e bine să fie membru al unei fundații care s-a săturat de PDL.Nu doresc nicidecum să împiedic. De la declarații până la la fapte sunt lucruri multe și aici e o problemă de moralitate. Ei au fost aleși pe listele PDL. Dacă au alte gânduri, se simt în stare să câștige sub alte culori să o facă. Bine ar fi să-și dea demisia„, a afirmat luni Vasile Blaga, citat de Agerpres, înainte de ședința Biroului Permanent Național al PDL.

Blaga a completat că acești primari nu vor fi excluși din partid sau sancționați. El a precizat că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a înscris încă de anul trecut în FMP.

Lucrurile le vom analiza pas cu pas. Nu vreau să dau prea mare importanță unei acțiuni care probabil și-a propus să estompeze acțiunea adevăratului PDL, adevăratului partid de opoziție. Ați văzut sâmbătă aproape 15.000 de oameni s-au ridicat împotriva USL, a sărăcirii țării și au făcut-o cu mare demnitate și cu mândrie față de culorile lor„, a adăugat Vasile Blaga.

Președintele PDL a afirmat că nu va discuta în BPN despre acești primari „pentru că nu face procese de intenție nimănui„, iar subiectul va fi abordat „doar ca procedură generală„.

Referitor la declarația președintelui Traian Băsescu că cei care s-au înscris în FMP să nuatace PDL în semn de respect pentru că au plecat de acolo, Blaga a spus: „O distanță mare de la ‘adio PDL’ până la aceste declarații„.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version