Politică

Băsescu: Iohannis, un câştig pentru Guvern

Publicat cu

pe

Preşedintele Traian Băsescu spune că Iohannis este un câştig pentru Guvern, dar atrage atenţia asupra unei posibili stări de incompatibilitate.

“Klaus Iohannis este un câştig pentru Guvern. De această dată numirea lui nu a fost decisă la Grivco la fel ca prima dată când era sfătuit de Dan Voiculescu. Trebuie să aibă grijă cum le aranjează cu incompatibilitatea. Iohannis este experimentat cu administraţia şi de data asta vine în Guvern fără să fie făcut aranjamentul la Grivco, ceea ce e bine”, a declarat preşedintele, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca.

Întrebat dacă va semna scrisoarea de intenţie cu FMI, preşedintele Traian Băsescu a spus că, în această privinţă, “Ponta visează frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci”, potrivit B1 tv.

Traian Băsescu se află la hotel Opera Plazza, la o întâlnire cu liderul partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, şi cu trei foşti miniştri democrat-liberali – Elena Udrea, Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi. La întâlnire mai sunt prezenţi, Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, Rareş Rusu, consilier judeţean, primarul din Turda, Tudor Ştefănie, primarul din Huedin, Mircea Moroşan, fostul prefect, Florin Stamatian, şi edilul Clujului, Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la o dezbatere publică pe care PMP o va organiza la Cluj-Napoca şi la care va participa şi primarul Emil Boc.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version