Politică

Băsescu îi cere lui Ponta să renunțe la creșterea accizei la carburant

Publicat cu

pe

Președintele României, Traian Băsescu, i-a cerut premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisă, postată pe site-ul Administrației Prezidențiale, să renunțe la majorarea accizei la carburant.

Constat că vă mențineți punctul de vedere și doriți cu orice preț să introduceți o nouă povară fiscală asupra populației României. Fac un nou apel în vederea renunțării la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii accizei la carburant, având în vedere efectele negative majore pe care o astfel de măsură le poate avea asupra mediului economic, dar și asupra românilor. Dintre efectele imediate care vor afecta ambele categorii se pot enumera: scăderea consumului și creșterea prețurilor”, se arată în scrisoarea lui Traian Băsescu.

Șeful statului a adăugat că insistențele cu privire la neintroducerea accizei sunt legate de analiza pe care a făcut-o bugetului pe anul 2014.

Apreciez că această nouă acciză nu este necesară având în vedere că România s-a aliniat la standardele UE privind impozitarea combustibililor folosiți în transport conform Directivei 2003/96. Această nouă creștere de acciză la combustibil este doar o metodă a Guvernului Ponta de a strânge bani de la populație și firme în vederea satisfacerii nevoilor electorale ale baronilor locali”, mai spune președintele.

Alternativa bugetară de compensare a creșterii accizei cu 7 eurocenți a fost prezentată cu ocazia aprobării Legii bugetului de stat pe anul 2014, această măsură fiind una nejustificată dacă interesul Guvernului ar fi fost acela al generării unei creșteri economice sustenabile, bugetul incluzând resursele necesare compensării acesteia. Am propus, încă de la acel moment, câteva variante de compensare”, a precizat șeful statului.

Fac un apel să îmbunătățiți colectarea veniturilor la buget. O mai bună colectare va salva românii de introducerea unor noi taxe și impozite, așa cum este și această majorare a accizei la carburant. Având în vedere punctele menționate mai sus, vă rog să renunțați la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii cu 7 eurocenți a accizei la carburant, aceasta fiind o măsură cu multiple efecte negative la nivelul populației”, a conchis Băsescu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version