Politică

Băsescu a promulgat legile de amnistiere fiscală a bugetarilor, pensionarilor şi mamelor

Publicat cu

pe

Preşedintele Traian Băsescu semnat, marţi, decretele de promulgare a legilor de amnistiere fiscală a pensionarilor şi mamelor şi legea prin care s-a extins amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri nelegale conform Curţii de Conturi, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, decretul pentru promulgarea Legii privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului”, se arată în comunicatul citat.

În 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version