Politică

Automobilele Dacia, cele mai căutate în Republica Moldova

Publicat cu

pe

Automobilele Dacia sunt cele mai vândute automobile noi în Republica Moldova, deţinând o cotă de piaţă de 24% în prima jumătate a acestui an.

În această perioadă, peste Prut au fost vândute 531de automobile Dacia, din totalul de 2.200 de automobile noi comercializate. Acestea sunt urmate de Skoda – 260 de automobile şi Toyota – 220, potrivit Publika TV.

Sursa menţionează că numărul de automobile noi comercializate în Republica Moldova a scăzut, în timp ce vânzarea celor de mâna a doua a crescut cu peste 40%, după ce de la 1 ianuarie s-a permis importul de automobile vechi de până la zece ani, până atunci fiind posibil doar importul celor cu o vechime de până la şapte ani.

Cele mai solicitate automobile noi sunt cele de teren. Şi în acest caz, lider este Dacia, cu modelul Duster, urmat de Toyota RAV 4 şi Nissan Qashqai. În clasa lux, pe primul loc este Range Rover, urmat de Mercedes S-classe şi BMW seria şapte.

Pe piaţa automobilelor la mâna a doua, lider este Renault Megane, cu aproape o mie de automobile vândute. Pe locul doi este Dacia Logan, cu vânzări de aproximativ 800 de unităţi, şi Toyota Corolla, cu peste 750 de maşini vândute.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version