Politică

Atanasiu: PNL are ca obiectiv crearea unei majorități parlamentare

Publicat cu

pe

PNL are ca obiectiv crearea unei majorități parlamentare în doi pași – primul, majoritate la Senat, apoi în Camera Deputaților, iar demersul de suspendare a președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu ar finaliza prima etapă, a declarat marți într-un interviu pentru RFI, prim-vicepreședintele liberal Teodor Atanasiu.

Întrebat când va depune PNL cererea de revocare a președintelui Senatului, Atanasiu a declarat: “Suntem în căutarea unui moment potrivit, asta înseamnă că suntem foarte atenți la agenda parlamentară și a parlamentarilor în mod individual fiindcă în afara Parlamentului României ei mai au și alte activități politice. De exemplu, săptămâna aceasta este o activitate a Consiliului European unde participă parlamentari din Parlamentul României și avem câțiva parlamentari care lipsesc de la lucrările plenului Senatului României. E puţin probabil să folosim această săptămâna pentru a declanșa procedurile de demitere a Președintelui Senatului. Probabil că săptămâna viitoare este o săptămână mai potrivită pentru ceea ce ne-am propus”.

Întrebat cine sunt cei care au răspuns acestui demers, Atanasiu a răspuns:  “Au semnat toți parlamentarii care fac parte din PNL, după care am pus la dispoziție propunerea noastră și celorlalți parlamentari și au semnat parlamentari independenți sau din alte grupuri ale Parlamentului, astfel încât s-au strâns 80 de semnături pe acest document. Mult mai multe decât aveam nevoie pentru acest demers”.

Referitor la declarația lui Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că se produce un soi de racolare a parlamentarilor pentru acest document, Atanasiu a precizat: “Noi am spus încă de la început că avem ca obiectiv crearea unei majorități în Senatul României pentru că am asistat în ultimii doi ani la o migrație dinspre PNL și fostul partid Democrat-Liberal înspre alte grupuri parlamentare. Noi am avut aproximativ 40% din parlamentarii României aleși pe listele noastre prin votul electoratului și ne-am trezit că peste 10 procente au fost cei care au plecat între timp către alte partide. Ne-am gândit că nu este niciun fel de problemă să încercăm să ne aducem înapoi parlamentarii care din varii motive au părăsit grupurile parlamentare și este foarte firesc că dacă ne întregim numărul de parlamentari pe care i-am avut în momentul alegerilor, împreună cu alte grupuri parlamentare să încercăm să creăm noi o majoritate parlamentară și să conducem lucrările Senatului. Dacă reușim să facem o majoritate și la Cameră, să depunem și o moțiune de cenzură și să picăm Guvernul și să se instaleze o nouă putere”.

De asemenea, Teodor Atanasiu a anunțat că moțiunea de cenzură împotriva guvernului va fi depusă în această sesiune parlamentară, dacă liberalii obțin majoritate parlamentară.

Pentru a ne atinge acest obiectiv am trecut la prima etapă, crearea majorității  la Senat, următoarea etapă ar fi crearea majorității în Camera Deputaților și a treia ar fi depunerea moțiunii de cenzură (…) Cred că dacă reușim la Senat să facem majoritatea parlamentară, este un semnal puternic și pentru colegii de la Camera Deputaților.  Acolo lucrurile pot fi mai ușoare decât la Senat și încă acolo e vorba și de prezența minorităților naționale cu care putem discuta și care de obicei se manifestă ca un grup, nu trebuie să discuți cu fiecare individual, deci acolo putem găsi un grup cu care să discutăm, e mai simplu. La Senat discutăm cu fiecare senator individual ceea ce ia mai mult timp”, a mai spus liderul PNL.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version