Politică

Antonescu: Vom menţine posibilitatea ca procurorul să dispună interceptările în cazuri excepţionale

Publicat cu

pe

Preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va fi prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cazuri excepţionale, să poată dispună interceptarea convorbirilor sau măsuri similare, fiind în discuţie însă perioada luării acestor măsuri.

În cazul regimului interceptărilor, Antonescu a afirmat că nu se are în vedere eliminarea posibilităţii ca procurorul să dispună interceptarea în cazuri de urgenţă pentru o perioadă limitată.

„În ceea ce priveşte perioada de ascultare pe care procurorul o poate decide, a rămas o discuţie de natură tehnică, între 24 de ore şi 48 de ore (perioada maximă pe care un procuror poate dispune interceptarea, n.r.) Sunt mai mult chestiuni tehnice, de principiu a existat un consens în ideea întăririi şi garantării acestor drepturi, drepturile persoanei socotite în principiu inviolabile”, a susţinut liderul PNL.

El a afirmat că în ultimele două zile s-a discutat despre drepturile şi libertăţile prevăzute în Legea fundamentală, fiind întrunit în cele mai multe cazuri consensul.

„Până în prezent zdrobitoarea majoritate a deciziilor, fie de adminitere a unor amendamente, fie de respingere, au fost luate cu unanimitate sau cu mare majoritate. Putem vorbi categoric de decizii consensuale, cel puţin până în acest moment. Sigur, vor veni şi momente în care nu vom mai avea un astfel de consens, sau articole la care nu vom avea un astfel de consens, dar deocamdată pot vorbi despre un consens în direcţia întăririi şi diversificării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a reiterat faptul că la nivelul Comisiei de revizuire s-a decis lărgirea prevederilor împotriva discriminărilor de orice fel, cum este cazul discriminării legate de orientarea sexuală.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version