Politică

Antonescu: PSD-ul lui Ponta, mult mai slab decât PSD-ul lui Năstase

Publicat cu

pe

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, este de părere că Partidul Social Democrat (PSD) condus de Victor Ponta “este mult mai slab decât PSD-ul condus de Adrian Năstase”.

El a declarat miercuri, în cadrul unei întâlnirii avute la Bacău cu liderii PNL din judeţele Moldovei, că profilul alegătorilor din România s-a modificat faţă de acum zece ani.

PSD-ul lui Ponta este mult mai slab decât PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004. E mai slab nu doar pentru că domnul Ponta nu e domnul Adrian Năstase de atunci, ci pentru că au mai crescut nişte copii, nişte tineri au mai căpătat drept de vot, că milioane de oameni români au mai umblat prin Europa asta şi prin lume şi unii s-au mai întors, că mintea oamenilor s-a mai deschis şi că e mai greu în 2014 să mai convingi, să mai manipulezi, să constrângi oamenii, aşa cum făceai în 2004”, a afirmat Antonescu.

Preşedintele PNL s-a întâlnit, miercuri, la Bacău cu liderii liberali din judeţele Moldovei, în cadrul Conferinţei Regionale a PNL.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version