Politică

Antonescu: PNL, singurul partid care nu a intervenit niciodată în mersul Justiţiei

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat miercuri că PNL nu a intervenit şi nu a încercat niciodată să intervină în mersul Justiţiei, punctând că insinuările privind existenţa unor înţelegeri între el, Traian Băsescu şi DNA reprezintă cea mai mare mizerie.

Acuzaţia, insinuarea cu atât mai mult, unor comentatori politici, a unor jurnalişti, altfel adevăraţi, posturi de televiziune, privitoare la implicarea mea în treburile Justiţiei sau în dirijarea Justiţiei împotriva unor colegi din partidul meu sau insinuarea sau acuzarea directă, reluate şi de membrii PSD, cum că DNA, de pildă, s-ar amesteca în Partidul Naţional Liberal, ajutându-mă pe mine. Aşa ceva este peste orice închipuire. A insinua înţelegeri între mine şi Traian Băsescu şi DNA, în triunghi, este cea mai mare mizerie pe care am putut-o vedea în douăzeci şi patru de ani şi, din respect pentru publicul acestor publicaţii, pentru publicul, ascultătorii, telespectatorii acestor comentatori, îi rog să înceteze”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a susţinut că poziţia sa şi a PNL faţă de sistemul judiciar este demult cunoscută.

Sunt câteva lucruri clare, ştim ce a făcut Partidul Social Democrat cu justiţia din România până în 2004. Ştim sau avem bănuieli şi avem acuzaţii formulate pe care le menţinem în legătură cu ce a făcut Traian Băsescu din 2005 până astăzi, seria nesfârşită de coincidenţe, intervenţiile făţişe, brutale ale preşedintelui în mersul chiar şi al unor dosare, ştim toate aceste lucruri. Dar vreau să nu uităm că PNL şi liderii săi, Călin Popescu-Tăriceanu când era prim-ministru, eu după aceea, suntem singurul partid care niciodată nu am intervenit sau nu am căutat să intervenim sau să influenţăm mersul Justiţiei, deciziile Justiţiei, chiar dacă atâţia şi atâţia dintre membrii noştri au suferit decizii pe care le-am putut contesta, cu care nu am fost de acord, care ni s-au părut stranii, ieri ca şi astăzi”, a arătat liderul PNL.

Antonescu a spus că poziţia PNL în cazurile Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu nu a obstrucţionat Justiţia.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version