Politică

Antonescu, despre Mircea Diaconu: PNL nu şi-a permis niciodată să ignore sau să încalce o sentinţă definitivă a unei instanţe

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu consideră o greşeală faptul că Mircea Diaconu a fost susţinut într-o primă fază de liberali pentru o candidatură la alegerile europarlamentare şi arată că intenţia de a fi propus pe un loc eligibil a venit în urma documentelor prezentate de acesta.

Dovada bunei credinţe din partea noastră a fost că noi, luând iniţial informaţiile de la Mircea Diaconu, am intenţionat să-l punem pe un loc super eligibil pe liste. În momentul în care în urma comunicatului ANI am verificat întregul dosar, am constat că acest lucru nu se putea şi atunci am luat decizia pe care am luat-o finalmente”, a explicat Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a spus că demersul lui Diaconu de a strânge semnături pentru a candida independent la aceste alegeri este un drept al acestuia în calitate de cetăţean şi că PNL nu priveşte cu niciun fel de reţinere faptul că încearcă această variantă.

Eu am spus că un partid nu îşi poate asuma un asemenea risc, nu cred că este o greşeală, cred că este un lucru corect şi această decizie pe care noi am luat-o a fost în baza unei ipoteze, nu a unor speranţe, aşteptări sau neclarităţi, ci în baza unei sentinţe definitive a instanţei supreme din statul român”, a afirmat liderul PNL.

Întrebat dacă îl susţine public pe Diaconu, Antonescu a răspuns: “l-am susţinut în permanenţă şi toţi colegii din PNL l-au susţinut public, în plan moral, în plan politic până la limita legii”.

El a subliniat că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui PNL, Klaus Johannis, la adresa lui Mircea Diaconu sunt de principiu şi că acesta a dorit să spună că “viaţa politică şi într-un partid nu începe şi nu se termină cu o candidatură sau alta”.

Cred că dl Iohannis nu a avut în vedere să polemizeze sau să îl atace pe dl Mircea Diaconu ci că într-un partid statornicia este o chestiune care trece dincolo de o împrejurare sau alta, mai mult sau mai puţin plăcută”, a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că, “din nefericire, Mircea Diaconu se află sub efectul unei sentinţe definitive a ÎCCJ care îi interzice dreptul de a ocupa o funcţie de demnitate publică vreme de trei ani, adică până în iunie 2015”.

Noi am avut toate bunele intenţii, Mircea Diaconu, atâta vreme cât a fost în PNL, unde sperăm ca după acest episod de candidatură independentă să şi revină, locul său este acolo, noi îl aşteptăm, am avut şi avem toată preţuirea, Mircea Diaconu a rămas vicepreşedinte executiv al PNL, unul dintre oamenii respectaţi şi îndrăgiţi de tot PNL. PNL nu îşi poate permite şi nu şi-a permis niciodată să ignore sau să încalce o sentinţă definitivă a unei instanţe cu atât mai mult o sentinţă definitivă a unei instanţe definitivă a ÎCCJ. Nu am făcut-o nici cu alte prilejuri, chiar dacă au existat decizii, sentinţe ale instanţelor care nu ne-au făcut plăcere, care au afectat chiar mai grav decât în Mircea Diaconu membri importanţi ai PNL, oameni aflaţi în conducerea sa. Ne bucură sau nu, împărtăşim sau nu conţinutul unor decizii ale instanţelor, avem obligaţia de a le respecta”, a declarat Antonescu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version