Politică

Anchetata pentru luare de mita, fosta sefa AEP joaca pe strategia prescrierii faptelor. Cum scapa unul dupa altul inculpatii din anchetele DNA

Publicat cu

pe

Fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, este trimisă în judecată de DNA încă din 2017, sub acuzația de trafic de influenţă şi spălare de bani, dar are mari șanse să intre în lotul inculpaților care scapă de pedepse cu sprijinul CCR, care, pe 26 mai 2022, a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe, scrie Newstrack.ro.

Cea mai recentă „evadare” de sub rigorile legii este cea a lui Nelu Iordache, din luna ianuarie, când Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal, fiind anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită de acesta la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air.

Este o decizie care îi face pe mulți inculpați să-și frece mâinile de bucurie și să-și numere liniștiți banii. Printre ei este și Ana Maria Pătru trimisă în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care fosta șefă a Autorității Electorale Permanente este acuzată că ar fi obținut 600.000 de euro de la o companie IT, promițând că poate deturna cursul unei investigații care viza societate.

La 6 februarie 2023, Ana Maria Pătru a obținut o nouă amânare în dosar, cu termen peste o lună, când ar trebui să aducă noi martori în sprijinul apărării sale. Cât de credibili vor fi aceștia aproape că nu mai contează, dat fiind că scopul este de fapt de a se ajunge la prescrierea faptelor.

În rechizitoriul DNA, procurorii au depus mai multe documente care ar proba faptul că în perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la patroana unei firme suma de 1 milion de euro, iar la sfârșitul lunii iulie 2013 a mai cerut două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei și un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma.

Procurorii anticorupție au mers pe urma banilor și susțin că ei au fost investiți de inculpată într-o vilă, un apartament la Constanța și terenuri.

De această CCR din 2022 vor beneficia mii de inculpaţi. Printre cei care au scăpat deja de condamnări se află Dorin Cocoş, Mihai Chirica sau foşti şefi din ANRP, iar alţii au ieşit din închisoare: Adrian Mititelu şi Bogdan Olteanu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version