Politică

Ambasada Marii Britanii, despre cazul Ion Ochi: Urmărim deciziile Parlamentului privind imunitatea aleşilor

Publicat cu

pe

Ambasada Marii Britanii continuă să urmărească îndeaproape situaţia din domeniul judiciar din România, inclusiv deciziile Parlamentului privind imunitatea aleşilor, în urma respingerii de către Camera Deputaţilor a cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi.

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti continuă să urmărească îndeaproape situaţia din domeniul judiciar din România, inclusiv deciziile Parlamentului privind imunitatea aleşilor. Am luat cunoştinţă şi împărtăşim preocuparea arătată în cel mai recent raport al Comisiei Europene privind progresul României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) legat de faptul că «DNA a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale privind ridicarea imunităţii unor membri ai legislativului pentru a permite deschiderea de investigaţii şi aplicarea unor măsuri preventive de detenţie»“, arată Ambasada Marii Britanii, potrivit Mediafax

Totodată, Ambasada reiterează faptul că „egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii reprezintă un important principiu democratic„.

Reacţia Ambasadei britanice vine după cea a Ambasadei SUA, care a precizat că „nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere„.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi „pentru” şi 152 „împotrivă”.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version