Politică

Alexis Tsipras a demisionat pentru a permite organizarea de alegeri anticipate

Publicat cu

pe

Premierul Greciei Alexis Tsipras a demisionat pentru a permite organizarea de alegeri anticipate, au declarat joi surse din cadrul guvernului grec pentru DPA, conform Agerpres.

Potrivit surselor citate, există două date posibile pentru organizarea de alegeri — 13 sau 20 septembrie.

Tsipras urmărește în prezent două obiective, potrivit presei elene — în primul rând să contraatace aripa rebelă din cadrul partidului stângii radicale Syriza și în al doilea rând să-și asigure un nou mandat înainte de începerea aplicării măsurilor de austeritate, care continuă încă să provoace dezbateri aprinse la Atena.

Dacă Tsipras va demisiona, va fi instituit un guvern interimar care va fi condus de un judecător al Curții Supreme până la organizarea de alegeri anticipate.

Parlamentul grec a aprobat vinerea trecută, după o dezbatere care a durat întreaga noapte, acordul tehnic cu creditorii internaționali privind un al treilea plan de ajutor pentru țară. Textul de 400 de pagini a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 62 împotrivă și 11 abțineri. Însă, circa 30 de deputați ai stângii radicale Syriza au votat împotriva acordului și 11 s-au abținut, sporind numărul de dezertări din tabăra premierului Tsipras, care nu mai are majoritate.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version