Politică

Adio, birocrație? Cum dorește Guvernul Dăncilă să îndeplinească visul românilor

Publicat cu

pe

Guvernul va modifica, în şedinţa de joi, Legea achiziţiilor publice, prin care se dorește eliminarea birocrației și a termenelor, a transmis premierul Viorica Dăncilă.

Executivul va modifica, în şedinţa de joi, Legea achiziţiilor publice. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că Legea achiziţiilor publice va fi modificată în ceea ce priveşte termenele în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţiile pe fondurile europene, în sensul reducerii acestora. 

„Schimbul de bune practici îl putem folosi şi este benefic. În modificarea Legii achiziţiilor publice, pe care o vom face în şedinţa de guvern de joi, avem un capitol destinat acestui lucru (contestaţii – n.r.). Am luat modelul german şi vom face acest lucru”, a declarat Dăncilă, aflată într-o vizită la Bacău, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat miercuri, la Palatul Victoria, că în şedinţele de guvern de joi şi de săptămâna viitoare, vor fi adoptate două ordonanţe de urgenţă şi normele de aplicare prin care se aduc modificări la Legea achiziţiilor publice.

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version