Politică
Adevăratele suferințe ale poporului român
Cu toții știm că suntem un popor care, de-a lungul istoriei sale, a suferit mult. Plasată la granița a mari imperii, România a fost mereu terenul de confruntare a marilor puteri europene. Și istoria zbuciumată a întipărit adânc în memoria colectivă a românilor că suntem un popor blestemat să sufere și să pătimească.
Mereu în așteptarea unor vremuri mai bune, adevărata suferință a poporului român o reprezintă tocmai această eternă așteptare. Suntem mereu nemulțumiți, mereu în căutare de mai bine, mereu în așteptarea unei forțe salvatoare din exterior.
Istoria ne-a învățaț destule, ne-a servit pe bandă rulantă lecții din care nu am învățaț nimic. Și când am învățaț ceva, am aplicat prost. Ne-a lipsit mereu curajul de a ne desprinde de tot ce a fost rău și de a privi cu încredere spre viitor.
Suferința poporului român provine și din lipsa acută de încredere. Lipsa de încredere în noi, în forțele noastre, în generațiile viitoare. Ne concentrăm mereu pe lucruri negative, scoatem în evidență ce e rău, ce nu e bine. Accentuăm prea mult defectele și prea puțin lucrurile pozitive. Suntem negativiști de când ne-am format și atragem mereu astfel de situații.
Pentru toate eșecurile, dăm vina pe orice și oricine – pe soartă, pe pisica neagră sau pe oglinda spartă. Invocăm mereu ghinionul – noi suntem fără vină. Ne rugăm prea mult la zei și dumnezei și așteptăm la infinit o mână întinsă din partea lor. Dacă nu de la ei, măcar de la un partener european dispus să vină să ne aline suferința și să ne salveze.
Adevărata suferință a poporului român e data de imposibilitatea de a se trezi din letargie, de a lupta pentru el și pentru tinerii care vin din urmă. Considerăm că fiecare nouă generație e o generație de sacrificiu și că doar prin noroc vor reuși unii să se ridice. Fiecare face ce vrea și crede că face bine, dar o viziune de ansamblu asupra lucrurilor lipsește cu desăvârșire.
Vorbele lui Brâncuși ne caracterizează cel mai bine “V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”. Refuzăm să evoluăm. Încercăm să ne scuturăm de sărăcie, dar nu reușim decât să ne afundăm mai tare. Ca să reușim, avem nevoie de o conștiință mai trează și de o putere mai mare. Trebuie să ne trezim și să înfruntăm situația: suntem singurii vinovați și suferințele noastre sunt un simplu pretext pentru a nu face nimic.
Însă adevărul e că ne complacem în această situație. Ne place să ni se plângă de milă. Ne place să fim compătimiți. Susținem sus și tare că ceilalți au ceva cu noi, dar situația ne convine de minune: nu vrem să facem ceva pentru noi, dar așteptăm mereu să fim ajutați.
Iar așteptarea eternă e cea mai cruntă și dureroasă pedeapsă pentru oricine…
Citeşte şi…