Politică

30.000 de persoane s-au înscris pe site-ul viitorului partid „Mişcarea România Împreună”

Publicat cu

pe

Aproape 30.000 de persoane s-au înscris pe site-ul viitorului partid „Mişcarea România Împreună”, dintre care aproape 17.000 şi-au declarat dorinţa de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului Bucureşti, potrivit fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, care este unul dintre fondatori.

Vlad Voiculescu a scris, luni dimineaţă, pe Facebook, că în primele 48 de ore de la anunţarea depunerii actelor pentru noul partid, aproape 30.000 de persoane s-au înscris ca susţinători ai RO+, iar dintre aceştia aproape 17.000 şi-au declarat dorinţa de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului Bucureşti, potrivit news.ro.

Miza principală pentru următorul an va fi asta: implicarea oamenilor buni, a celor care au stat deoparte până acum, în politică! Politica nu trebuie să fie o mocirlă. Politicianul nu trebuie să fie porc. Modul cum ne aşezăm lucrurile #în ŢaraNoastră, pentru noi şi pentru ceilalţi – pentru că asta face politica – ar trebui să fie despre ce putem face noi, #împreună!„, spune Vlad Voiculescu.

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus la tribunal actele pentru înfiinţarea partidului “Mişcarea România Împreună” (RO+), desprins din platforma civică România 100.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version