Business

Revolut deschide o sucursală în România și schimbă IBAN-urile clienților români

Publicat cu

pe

Revolut va deschide o sucursală în România și va începe implementarea IBAN-ului românesc. Acesta din urmă va fi furnizat în ultimul trimestru al anului, de sucursala din România a Revolut Bank UAB, conform RevistaBiz.

Când se deschide sucursala Revolut în România

Deschiderea efectivă a sucursalei Revolut în țară este programată în decembrie 2024. Clienții noi, dar și cei existenți în România vor primi și un număr de cont cu un IBAN românesc.

Toate conturile vor fi administrate de sucursala din România a Revolut Bank UAB. Depozitele clienților vor continua să fie garantate până la 100.000 de euro de Fondul Lituanian de Garantare a Depozitelor. Revolut Bank operează pe 30 de piețe din Spațiul Economic European (SEE) și este autorizată și reglementată de Banca Centrală Europeană și de Banca Lituaniei.

„Operaționalizarea sucursalei Revolut Bank UAB în România și faptul că vom oferi propriile IBAN-uri românești reprezintă un nou pas către obiectivul de a deveni contul bancar principal pentru clienții din această piață. Punem mare accent pe capacitatea de a fi relevanți la nivel local în fiecare țară în care operăm”, a declarat Gabriela Simion, Manager General al Revolut Bank UAB Sucursala România.

Serviciile legate de conturile de plăți utilizate de clienți, de exemplu Cont Personal, Conturi Comune, Planuri Plătite, debite directe și transferuri de bani pe plan local și internațional, Conturile de economii, Revolut <18, schimb valutar, Revolut Pro, se vor furniza prin intermediul sucursalei din România. Celelalte servicii vor fi livrate de alte entități din grup, asemănător modului în care în prezent sunt furnizate.

Cei care utilizează Revolut de mai mult timp își vor actualiza în curând informațiile personale și se vor identifica în timpul procesului de migrare, având în vedere că legislația românească se va aplica în cazul conturilor clienților.

Aceștia vor trebui să reconfirme citirea tuturor documentelor cu termeni și condiții pentru produsele pe care le folosesc, deoarece acestea vor fi aliniate cu legislația din România, care acum se va aplica și va proteja clienții. Clienții vor fi informați direct în aplicație și prin email cu privire la pașii care trebuie făcuți pentru trecerea la IBAN-ul local actualizat.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version