Politică

Președintele a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Radu Stroe

Publicat cu

pe

Președintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, decretul prin care se ia act de demisia domnului Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului, arată un anunț al Administrației Prezidențiale.

Radu Stroe şi-a dat joi demisia din funcţia de minstru de Interne. În conferinţa de presă susţinută la Palatul Parlamentului, fostul ministru a început prin a transmite condoleanţe familiilor îndoiliate, apoi a precizat motivul demisiei sale.

“Îmi depun demisia în semn de onoare”, a declarat Stroe în cadrul conferinţei de presă.

El şi-a mai cerut scuze dacă a părut relaxat prin modul în care a acţionat după tragedia din Apuseni.

“Le cer scuze tututor celor cărora le-am creat impresia de  om relaxat, indiferent sau care ţine de scaunul de ministru”, a adăugat Radu Stroe.

El consideră că plecarea sa este un fapt de normalitate.

“Plecarea mea trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică”, a conchis fostul ministru.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat într-o conferinţă de presă că este nemulţumit de modul în care a acţionat Radu Stroe. Acesta a mai fost criticat şi de sentorul liberal Dorin Dobra, care a declarat într-o conferinţă de presă, că dacă ar fi fost în locul lui, şi-ar fi dat demisia de onoare în urma accidentului aviatic de luni din Munţii Apuseni.

Gabriel Oprea va asigura interimatul la MAI până la numirea noului ministru.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version