Politică

PNL a sesizat BEC cu privire la proiectul care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare

Publicat cu

pe

PNL a sesizat Biroul Electoral Central în legătură cu proiectul care modifică Legea 208/2015, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

Sesizarea a fost făcută în baza opiniei Consiliului Legislativ despre acest proiect, conform PNL.

Astfel,  PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea proiectului până când nu va primi un răspuns din partea BEC.

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, propunerea legislativă prin care Klaus Iohannis să poată candida în ultimele 3 luni ale mandatului ca independent pe listele unui partid sau alianțe la alegerile parlamentare.

„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, prevede proiectul.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect, menționând: „Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.

Ciolacu: „O să recomand colegilor din Parlament și mie să nu votăm acest proiect”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că le va recomanda colegilor să nu voteze un astfel de act normativ

„Cu certitudine o să vă spun după ce mă consult cu colegii mei. Dacă doriţi părerea mea personală pe care mi-am conturat-o în acest moment, eu o să recomand colegilor din Parlament şi mie să nu votăm un astfel de proiect”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu.

Conducerea PSD s-a reunit luni, de la ora 11:00, pentru a decide dacă susține în Parlament proiectul de lege depus de PNL.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version